Școala Waldorf București

Se întâmplă adesea ca, privind în jurul nostru, să vedem, în parcuri sau în magazine, adulți responsabili aplecați asupra noilor născuți și a copiilor de până în trei ani plini de atenție și vigilență pentru a le asigura un confort fizic și emoțional bine studiat prin diverse cărți și cursuri de parenting. Astfel că, dacă întreabă cineva despre un detaliu anume e posibil să declanșeze explicații complexe fie pentru folosirea eșarfei de susținere a bebelușului, fie pentru o jucărioară pe care cel mic o ține în mână.

Același privitor, ridicându-și ochii spre copiii de grădiniță, va întâlni o atitudine plină de calm și de solicitudine, prin care părinții explică micuțului tainele universului, ale lumii animalelor, ba chiar ale lumii tehnice, după domeniul de activitate sau pasiunile adultului responsabil.

O nouă schimbare de atitudine urmează la copilul de școală: după înfrigurarea inițială pentru a-i asigura celui mic posibilitatea de a fi instruit de cea mai competentă și mai experimentată învățătoare, se instalează, chiar și la cei mai grijulii părinți, o inexplicabilă detașare ce îmbracă de obicei forma unor expresii tipice: „Acum ești mare! Ești la școală! Trebuie să te descurci!”. Și iată-l pe copil, expulzat fără drept de apel din paradisul familial, cu explicația „acum ești mare”, confuz, fără a înțelege prea bine ce înseamnă asta, însă convins că așa trebuie să fie de vreme ce aude acest refren cântat la unison de corul reunit al generațiilor familiale și de adulții de la școală.

Încep responsabilitățile, temele care nu trebuie să fie plăcute, ci trebuie doar făcute. Drept relaxare, copilul se poate bucura de un club de șah, sau ore de înot, judo, cursuri de pictură sau pian. Și, dacă e cu adevărat „norocos”, ei, bine!, atunci va petrece ceva timp în fața televizorului sau jucându-se pe tabletă/telefon. Cumva se pare că, odată cu intrarea în școală, s-a terminat copilăria, iar așteptările părinților sunt transmise fără echivoc: „Las’ că vezi tu când începe școala!” sau, preferata personală „Las’ că vezi tu ce te așteaptă!”.

Mai sunt, e adevărat și copiii „prințișori” care, deși aud același refren, el e susurat și cum, prin definiție acest tip de copii posedă o inteligență „universală, superioară”, ei pot face ce doresc toată ziua, iar părinții vor reacționa cu o privire plină de iubire și un ton extrem de dulce și dojenitor, în același timp: „Păi, e frumos, mamă, să stai pe tabletă toată ziua? Ei, lasă că începe ea școala și ai să vezi tu atunci! Să îți aducă mama un sandwich?”

Una din numeroasele modalități prin care pedagogia Waldorf oferă echilibru între toate extremele enumerate este trăirea sărbătorilor. Acestea au o frecvență lunară în învățământul primar și preșcolar și oferă copiilor o ocazie extraordinară de a îi avea alături pe părinți în mediul în care cel mic petrece patru-cinci ore zilnic, de a savura apropierea de alți colegi și de familiile acestora, de cadrul didactic de la clasă, toți împreună bucurându-se de un eveniment pregătit în același fel: împreună.

Sărbătoarea Lămpașelor (sau a Lampioanelor) celebrată în pedagogia Waldorf în luna noiembrie oferă celor mici ocazia de a înțelege un proces natural (pregătirea naturii pentru iarnă) sub forma unor jocuri și a unor mici povești ce apelează încă la fantezia creatoare specifică vârstei copilăriei. Copiii de până la opt ani cântă și recită poezii potrivite ocaziei (uneori, spre marele lor deliciu, chiar alături de părinți), ascultă o poveste despre pitici (ajutoare de nădejde ale Mamei Pământ în această perioadă, care au rolul de a duce animalele la culcare) sau urmăresc teatru de masă, apoi lămpașul fiecărui copil este aprins și cu toții (copii și părinți) pornesc în căutarea piticilor (lucrați anterior de părinți) care se ascund pe la rădăcinile copacilor sau prin maldăre de frunze. De îndată ce fiecare copil și-a descoperit piticuțul, se întorc spre masa plină cu bunătăți pe care le-au pregătit acasă cu mama sau bunica și la paharul de ceai aburind. Atunci, sub lumina stelelor de sus și a lămpașelor de jos, simțindu-se în siguranță, alături de părinți, învățător și colegi, cele mai frumoase jocuri și povești iau naștere.

Vă așteptăm pe 13 noiembrie alături de noi la Sărbătoarea Lămpașelor!

Copilul a muncit pentru această sărbătoare (atât acasă alături de părinți, cât și la școală, alături de învățătoare) așa cum muncește un copil de șase-opt ani, într-un fel care are sens pentru el, și nu pentru adultul de treizeci-patruzeci de ani, s-a bucurat de roadele muncii sale alături de cei dragi. Nu a trebuit să impresioneze, nu a trebuit să facă lucruri care nu au încă sens pentru el, nu a trebuit să intre în nicio cursă pentru a dovedi că el singur e cel mai bun, ci s-a bucurat alături de cei asemenea lui. Iar școala a devenit un loc drag la care vrea să revină pentru că aici află lucruri noi și interesante, trăiește experiențe potrivite etapei sale de dezvoltare, un loc unde are colegi alături de care se poate bucura și munci, un loc unde fraza: „Las’ că vezi tu ce pățești la școală!” e unul din acele lucruri pe care oamenii mari le mai spun uneori.

La clasele mai mari, Sărbătoarea capătă sensuri mai profunde și, dincolo de basmele cu pitici ale copilăriei, apar valorile profund umane cum ar fi mila și dărnicia aduse în fața copiilor prin legenda Sfântului Martin, sărbătorit pe 11 noiembrie și rămas exemplu de compasiune și generozitate când, într-o noapte friguroasă de noiembrie și-a spintecat pelerina de cavaler (singura sa posesie în acel moment care să îl apere de frig) pentru a o împărți frățește cu un cerșetor ce tremura.

În încheiere vă urăm ca la început de noiembrie să vă bucurați de această perioadă din an, fie că ochii dumneavoastră pot vedea prin imaginația copilăriei piticii ce duc animalele la culcare pentru somnul de peste iarnă, fie că ei pot vedea frumusețea faptelor pline de generozitate și dragoste din jurul nostru, pregătindu-ne pentru cea mai mare sărbătoare a dărniciei și bunătății: Crăciunul.

Noiembrie, 2017   N. Măceșanu

Pentru revista Școlii gimnaziale nr 86

Sursa foto: Școala Waldorf Ilios