Activități din școala Waldorf Ilios București, alternativă educațională a Școlii Gimnaziale de stat nr. 78

Școala Waldorf Ilios
Lampioane pentru Sarbatoarea Lampioanelor la scoala Waldorf Ilios

13 noiembrie, Sărbătoarea Lămpașelor

Inspirată de figura legendară a Sfântului Martin, un simbol al generozității, solidarității și luminii interioare, Sărbătoarea Lămpașelor este un moment special de comunitate și învățare.

Sarbatoarea lampioanelorImaginea centrală a sărbătorii este lămpașul aprins, purtat de copii în întunericul de toamnă. Lumina lui simbolizează căldura inimii, altruismul și capacitatea fiecăruia dintre noi de a aduce lumină în lume, chiar și în momentele întunecate.

Această activitate face parte din ritmul anual al pedagogiei Waldorf, fiind armonizată cu ciclurile naturii și cu dezvoltarea emoțională a copilului:

  • Cultivă valori morale precum bunătatea, empatia și grija față de ceilalți;
  • Întărește conexiunea copilului cu natura și cu trecerea anotimpurilor;
  • Oferă un cadru cald și artistic pentru trăirea simbolurilor legate de lumină, interiorizare și apartenență la comunitate;
  • Contribuie la dezvoltarea sensibilității și a imaginației prin activități creative.

Detalii eveniment:

  • Data și ora: 13 noiembrie 2026, între orele 17:30 – 19:30
  • Locație: În curtea Școlii Waldorf Ilios

Articole pe aceeași temă

Abonare

Doresc să primesc pe email evenimentele viitoare.

Conferinta si lansare de carte Antroposofie

Doresc să primesc pe email evenimentele viitoare.

Alătură-te

Mai mult decât o școală, o a doua familie. La Waldorf Ilios construim o comunitate. Într-un mediu urban aglomerat, am creat un spațiu de siguranță unde fiecare copil este văzut și valorizat, însoțit de cadre didactice dedicate.


0778 124 334

Donează

ASOCIAȚIA WALDORF - EDUCAȚIE ÎN RITMUL TĂU

Str. Lipănești nr. 4, sector 3, București

CUI: 37555396

RO18BTRLRONCRT0T118E4101


scoalailios@gmail.com