Răspunsul simplu e: „Arătând interes.”! Și cu asta aproape nu mai e nevoie să citiți restul articolului... Pentru cei care totuși doresc să înțeleagă, voi continua cu câteva nuanțări și exemple practice având tot timpul în minte faptul că nu e ușor deloc să contribui pozitiv la dezvoltarea unei ființe umane. Fiecare din noi facem tot ce putem, pe măsura înțelegerii, a priceperii în ale educației și a putinței. Păstrați acest gând cu Dvs. pe parcursul lecturii.
Foto: Pixabay.com
Cel mai des atunci când apare această întrebare părintele se gândește la o situație concretă: eu sunt la bucătărie văzându-mi de treburi, copilul e în cameră făcându-și temele și vine la mine supărat (eventual plângând) și zice „ Nu înțeleg! Nu știu să fac!”. Ce fac eu, părintele? Las totul și mă duc să fac temele cu el/ea?
Majoritatea părinților își închipuie că, dacă fac temele cu ,sau uneori chiar în locul copilului, îl susțin. E cea mai nefericită soluție și cea care dă cele mai puține rezultate! Dar are avantajul de a fi la îndemână...
Care e așadar soluția? Mai multă muncă și mai multă răbdare! Știu, nu sună atrăgător, dar dacă vreți realmente rezultate (note bune la școală și autonomie la învățare pentru copil), atunci iată ce vă invit să încercați:
În momentul în care copilul vine și spune ”Nu înțeleg!” întrebarea firească ar trebui să fie ”Ce anume nu înțelegi?”. Prima dată această întrebare produce un mic șoc. „Cum adică?!”. Repetați cu calm întrebarea și veți observa de cele mai multe ori un blocaj sau o indicare a unui exercițiu din temă. În loc să spuneți ceva de genul: „Uite, aici ți se spune că un fermier are 100 de animale, oi și capre, și că 35 din ele sunt capre, deci câte ori sunt? Adică trebuie să scazi pe 35 din 100 și afli rezultatul. Hai, că e ușor!”, mai bine l-ați întreba: „Îmi poți citi și mie exercițiul/problema?” . „Acum îmi poți spune cu cuvintele tale?” sau „Cum crezi că ar putea fi rezolvat?”, „Cât ai făcut din el?, etc. Adică lăsați-l pe el/ ea să vă dea informații ca să vedeți cât a înțeles. De cele mai multe ori aici intervin sentimente de lipsă de răbdare sau frustrare (în egală măsură din partea adultului, cât și cea a copilului), mai ales pentru că scena are loc duminică seara (eventual la 22.00). Cu cât vă concentrați mai mult pe a-l ajuta pe el/ ea să găsească soluția, cu atât ajutorul e mai valoros.
Dar, să presupunem că avem un caz greu: un părinte obosit și un copil care chiar vrea răspunsul. Dacă partea cu întrebările nu funcționează, încercați pasul următor. „Adu caietul și citește ce vi s-a spus la clasă despre acest tip de probleme.” Ascultați-l/o cum citește din caiet. Poate apar informații greșite, poate sunt incomplete. Puneți-l/o să vă arate cum s-a rezolvat o astfel de problemă la clasă. Puneți-l să vă deseneze ce știe despre subiectul discuției, dar nu dați Dvs. răspunsul nici cu privire la metoda de rezolvare, nici cu privire la răspuns!
Și procedeul se va relua de 4-5 ori. După aceea fie copilul devine mai autonom și își asumă mai mult actul învățării, fie vă ocolește și caută pe altcineva să îi facă temele. În ambele cazuri, ați câstigat!
Serios acum, dacă problema persistă, poate are nevoie de ajutor particular o perioadă de timp (și nu! Nu mă refer la meditații de matematică din clasa a II-a !!!) și aici chiar interveniți Dvs.: cunoașteți vreun copil apropiat ca vârstă (2-3 ani mai mare) care se pricepe la mate? Abordați-l și rugați să vă ajute. Bunicul e un fost inginer și are tot timpul din lume și răbdarea de a exersa? Hai, o lună pe la bunicul să lucrăm cu bunicul. E vreun curs de mate la biblioteca de cartier? Înscrieți-l! Dar nu preluați Dvs. rolul de profesor acasă, decât dacă chiar vreți să vă faceți viața grea și să vi se zburlească părul în cap și Dvs. și copilului! Sunteți părinte și aveți destule responsabilități. Nu o mai luați și pe cea de cadru didactic!
Pe scurt ceea ce încerc să vă spun este ca niciodată să nu faceți pentru copilul Dvs. ceva ce el/ ea poate face singur/ă pentru el/ea. E cea mai sigură cale de „a strica” copilul!
(N.b În limba română verbul „a răsfăța” nu are o conotație negativă, ci mai degrabă ne duce cu gândul la o mângâiere, la o ușurare pe care o simțim. În limbile engleză și franceză lucrurile sunt mult mai tranșante: to spoil (engl) respectiv, gâcher (fr), ce sunt folosite pentru „a răsfăța” au la bază sensul de ceva stricat, cum ar fi un măr care a început să se strice, spre exemplu. Așadar în cultura acestor popoare atunci când îți resfeți copilul, de fapt îl strici, nu mai e sănătos ca un măr.)
Foto: https://www.instagram.com/p/CUUtqqkt6Kx/
Nicoleta Măceșanu
Profesor de limba româna și limba engleză în cadrul școlii Waldorf Ilios din București.
11 ani experiență în pedagogia Waldorf.
© 2026 Școala Waldorf Ilios. Preluarea textelor de pe acest site este permisă în mod gratuit, în limita a maxim 500 de caractere, cu obligativitatea specificării sursei prin link activ către articolul original.